luni, 2 mai 2016

OUA INROSITE / OUA INSEMNATE / OUA INCONDEIATE


Martisorul e funia cu alb si rosu care ne protejeaza in momentele de cumpana, la prag de trecere dintre iarna si vara. Apoi vine cea mai mare Sarbatoare a primaverii.
Totul are logica, sens si vine din negura timpului.
Dupa o iarna lunga, pentru care te pregateai din greu (provizii), oamenii se reuneau, odata cu venirea primaverii, fericiti ca au supravietuit si se simteau renascuti. Se murea usor atunci. Totul este in plin proces de regenerare primavara. Si noi suntem. Pana si parul nostru se regenereaza (poate asta ati observat mai usor). De voie, de nevoie, oamenii posteau. Porcul se termina si rasareau buruienile atat de sanatoase si cu vitamina C. Oamenii se pregateau sa inceapa noul an pe o foaie curata. Era o sansa sa te arati lumii reinventat, "cu fala maxima", impodobit, ca si livada, ca si padurea. Tu luai camasa noua, pantofi noi, podoabe. Improspatai si casa, pe dinauntru si pe dinafara.
Se impodobea si masa: oua, miel, vin, paine de ritual.
Pasca are forma rotunda, solara. Prin paine, la festin participa toate elementele naturii, caci ele sunt vitale si pentru cresterea graului dar si pentru prepararea ei: apa / ploaie + foc / soare + lemne / pamant + aer / vant. Painea e sacra. Cand o oferim, ca ofranda, o dam pe stergar, ca sa nu o atingem cu mainile noastre impure.
Mielul e pe masa pentru ca ciobanii nu vor lua niciodata cu ei pe munte animale de prisos. Si nici  un caine in plus !!! Ei cam pleaca de la Sf Gheorghe. Iar la intoarcere, de Sf Dumitru, ei vor sacrifica oile sterpe, berbecutii crescuti, ca nimeni nu vrea sa iroseasca fan peste iarna pentru animale ce nu vor merge pe munte primavara viitoare. Asa ca si toamna avem festin cu oaie si cu vin nou. Oamenii vechi erau pragmatici. Nu se arunca nimic. Se prepara si organele; dar, spre deosebire de 'procarii', drobul contine si multa verdeata – fiind sezon.
Oua sunt in exces; gainile se oua in nestire, ca de altfel toate pasarile primavara. Insa oul reprezinta un nou inceput, o lume in sine. Ceva misterios se petrece ascuns, in ou. Apoi, cand se sparge coaja, apare o viata noua, un mic miracol. De-asta ciocnim oua, cu gestul cunoscut, intre noi: ca o confirmare, ne asiguram unul pe altul si repetam ca dupa viata vine tot viata. Ouale le inrosim pentru ca este culoarea sangelui, al sacrificiului necesar inceputurilor si intemeierilor.
In plus, impodobim si ouale cu semne. Majoritatea sunt semne ale Cerului. Motive vegetale cand apar, nu-s rele, dar sunt ca florile pe ie ... Dar sunt si multe semne ale omului, reflectand si preocuparile lui lumesti – necesare pentru a mentine viata primita pe pamant: asa apar pe oua motive skeomorfe (cu forma de unelte). Din cartea Domnului Iuliu Moisil am ales pe acestea: iata oua cu cercei, cu salba (deci cu podoabe in toata regula). Apoi: morisca, scara, fierul plugului, furca de fan, furca, grebla, secere, carligul ciobanului.
Extrem de rar omul se reprezinta direct pe obiectele sale; prezenta sa e discreta, prin uneltele lui, prelungire a corpului sau. Forma uneltelor este ca a mainilor noastre, dar optimizata "si mana grebla se facu". Prezenta uneltelor agricole pe oua intareste ideea de Sarbatoare a oamenilor care lucreaza pamantul. Hrana e viata.
Soarele, crucea, cerul instelat, stelele, berbecul, taurul, pasarea – reprezinta totusi majoritatea covarsitoare a semnelor care ar trebui sa fie pe oua. Pentru ca in fiecare an toate planetele se aliniaza in formula asta fericita care permite sa vina primavara si face posibila viata pe pamant. Cand o sa intelegem ca suntem parte din lume, cand o sa fim atenti si o sa traim in ritmul ei, o sa facem gesturile nu mecaninc, repetand ce ni s-a dat, din obisnuinta (datina / obicei) ci o sa ne apropiem de acel autentic pe care nu-l gasim de cumparat.
Mai valoros este un ou inrosit sau insemnat acasa, chiar si cu maini neindemanatice, decat unul albastru sau unul cumparat, ce poarta alte semne, chiar daca mai ochioase dar luate din vecini. (Ucraina). Oul, ca si ia – atunci cand le insemnam noi, trebuie sa fie imaginea lumii, iar lumea are o ordine si niste valori.
Si nu trebuie sa uitam de cei care nu mai sunt cu noi. Ei tot trebuie sa participe la aceasta Sarbatoare. Blajinii, mosii, stramosii. Trebuie sa fie festin si bucurie si pentru ei, de aceea dam de pomana si mancam pe morminte, aruncand coji de oua rosii in rauri.
Iar acele oua ce sunt insemnate cu "calea ratacita", sunt legate de acele vase de Cucuteni, insemnate tot asa, acum 7000 de ani – cel mai probabil vase funerare.
Cand crezi cu tarie in viata de dupa viata, cand vezi ca din ou iese o pasare, parca vrei si tu sa te odihnesti, cand va veni vremea, in liniste, intr-un vas de pamant in forma de ou, insemnat cu calea pe care o ai de urmat, sa te pregatesti, sa te regenerezi, apoi sa-i dai coaja deoparte (capacul) si sa zbori, suflet elliberat de trup, spre ceruri.
Bun. Daca va ganditi sa impodobiti oua anul viitor, urmariti RUJA​ si ZESTREA​. Cristina Craciun si Paic Sebastian​ stiu sa incondeieze si stiu sa invete si pe altii.
Link-ul de la DIGIMATINAL mai jos, cu multumiri:
https://www.facebook.com/digimatinal/videos/978072698973089/?hc_location=ufi

duminică, 21 februarie 2016

camasa cu ciupag - SALAJ - TRANSILVANIA


CU MULTUMIRI PENTRU: Domnul Augustin Goia (Muzeul Etnografic al Transilvaniei - Cluj), Muzeul Etnografic Zalau, Alina Goga, Octavia Lung, Sebastian Paic - ei mi-au trimis fotografiile dupa care am desenat

vineri, 19 februarie 2016

ie de la PRUT - ROMANIA, Braila


Braila: port la Dunare, mozaic de oameni, marfuri si culturi - a fost prea urbana pentru a pastra "straie traditionale" dupa asteptarile noastre. Nu ea, ci noi trebuie sa ne largim orizontul si sa pricepem. Cine vrea ie si n-are mostenire, se face luntre si punte si tot isi face.
Cu adevarat o lucrare de incepatoare, cusuta in 1922 de Natalia Clapon, nascuta Gradinaru (1906-1995), din Botosani - "camasa nationala" cu pesti este numai buna sa iti trezeasca apetitul pentru ie. 
Pentru ca pofta vine cosand.
Prutul nu desparte ! El uneste - si de-a lungul si de-a latul.
In aceasta camasa am simtit ceva de dincolo de Prut, ca nu degeaba mi-am amintit de ea dupa ce am cusut ia de la Nistru. Si s-a confirmat ca autoarea ei avea origini basarabene.
> camasa a fost mostenita de Doamna Gabriela Dorina Closca, pe care am cunoscut-o in iulie 2015, cand am vizitat Colectiile Etnografice din Braila, impreuna cu Corina Ciuraru
> pentru ca vreau sa ajut acest model sa ramana in viata, am facut KIT:http://www.perpetualicons.com/ia-ro/ia-mosaic-braila-ro.html