iconinc phone cases

luni, 15 iulie 2013

croiala camasa pentru barbati - general


CAMASILE BARBATESTI, croiala dreapta, universala, sa zicem "de tip T-shirt"
Croiala camasilor barbatesti romanesti este una universal valabila, folosita pe mai multe continente, din cele mai vechi timpuri. Specialistii o mai numesc "de tip poncho", "de tip tunica", la noi i se spunea "dreapta", "sloboda", "batraneasca" "de lucru" etc ...
indiferent de nume, principiul de croiala este acelasi:
panza tesuta in razboi rezulta ca un val lung, de cca 50 cm latime (usor variabila).
Acest val de panza se taia pentru a permite trecerea capului si astfel, simetric, acoperea trunchiul – se numea stan. Se adaugau clini, pentru largime. Se adaugau manecile, in forma de "T". Nu exista rascroiala pe care o are acum un T-shirt; manecile se coseau drepte de stan si pentru mobilitate, primeau un patratel de panza la imbinarea de jos – numit pava.
Lungimea camasii a variat in functie de zona etnografica, de moda timpului, de varsta, de eveniment (camasile de mire au fost intotdeauna mai lungi).
Barbatii au fost, totusi, mai conservatori, mai putin sensibili la moda si atunci portul lor s-a pastrat mai bine, mai aproape de cel stravechi.
Semnele erau cusute la imbinarea intre 2 piese, de-a lungul cusaturii; cu rost, nu presarate in camp sau aiurea. Motivele folosite erau abstracte, geometrice si vegetale. Pe camasile barbatesti nu se foloseau motive zoomorfe sau antropomorfe.
Calite ocolite cu diverse frunze si flori, stele pe camasile de mire, coarnele berbecului si carligul ciobanului, crucea in X, sfaditele, coltii lupului, soarele sub forma de ochi, acestea sunt motive potrivite pentru camasile barbatesti.
Motivele au fost discrete, cusute fin si camasile bibilite cu o gramada de alte detalii, vizibile doar de aproape, alb pe alb.
O piesa foarte spectaculoasa a portului barbatesc era braul: tesut, lat, lasa loc creativitatii.
Voi reveni cu detalii despre croiala si despre plasarea ornamentelor.
>>> desenul l-am facut dupa schemele din cartea Doamnei HEDVIG-MARIA FORMAGIU

 

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu